"Scris-am vouă, tinerilor, căci sunteţi tari şi cuvântul lui Dumnezeu rămâne întru voi şi aţi biruit pe cel viclean." (I Ioan 2, 14)

duminică, 30 noiembrie 2014

ninsoarea lăuntrică


ninsoarea Numelui
în noaptea
inimii...

o liniște
din ce în ce mai
curată...


miercuri, 26 noiembrie 2014

poporul toamnei

poporul meu e sărac
dar sărăcia lui
nu e în primul rând în portofele
ci în inimi...

sărutul de dimineaţă al soţilor care pleacă la lucru
surâsul femeii care a aflat că va avea un copil
ochii bunicului care îşi priveşte nepoţii
toate chipurile cuvintele şi faptele acestui popor
sunt tot mai sărace
în bucurie şi lumină....

am copilărit într-o familie săracă
în condiţiile mizere
ale unei colonii de muncă
dar ce cosmică bucurie de a trăi!

şi când a venit mai târziu puţina noastră prosperitate
n-a fost altceva decât rodul şi celebrarea
bucuriei noastre de a trăi...

în ţara în care
se spune paterical " mai bine o
coajă de pâine cu veselie
decât friptură cu năduf"
iată şi coaja de pâine e plină
de tristeţe şi resentiment...

în ţara în care
o fărâmă de pâine şi un strop de vin
se prefac în tot trupul şi sângele lui Dumnezeu
credinţa în Hristos moare
de foame şi sete de bucurie şi lumină
prefăcându-se în cea mai smerită
dintre tristeţi...

cum a ajuns acest neam
poporul toamnei?

Dumnezeu e milostiv
când nu ne înmulţeşte banii...
căci ce am face noi românii cu ei
decât să cumpărăm şi mai multă
nefericire?....


sâmbătă, 22 noiembrie 2014

piatra în apă

inima omului
stă
în lumina lui Dumnezeu
ca
o piatră în apă:

n-o poate cunoaşte
decât
zdrobindu-se...


miercuri, 19 noiembrie 2014

stilul brâncovenesc

a trăi acum
cu bucurie şi generozitate
acea viaţă
care nu te părăseşte
când ţi se ia

capul...


creştinul

creştinul
e un om care îşi face un rost în lume
făcând lumii
un rost în cer...


libertatea omului

în inima fiecărui om e o Mână
pe care
fie o pironeşti cu egoismul tău
fie o laşi să termine şi în tine

facerea lumii...


marți, 18 noiembrie 2014

student la teologie

urmez de câţiva ani
cursurile de duminică
dimineaţa ale Sf. Ioan Gură-de-Aur
şi uneori ale
Sf. Vasile cel Mare...

am picat la toate verificările făcute
de duhovnicul meu...
şi
pentru că sunt un repetent incorigibil
cel mai prăpădit dintre toţi
studenţii Iubirii

însuşi Examinatorul Şef
şi-a dezbrăcat roba şi s-a
aşezat lângă mine
şi-a început să-mi sufle
în inimă

dragostea lui
de Dumnezeu şi aproapele....


la anticariat

Doamne, ce mai iubesc moartea poeţii !
ca s-o simtă pe ea îmbrăţişează
prieteni soţii idei
viaţa însăşi...

am găsit la anticariat
volumul unul poet olandez din anii 80 şi
răsfoindu-l mi-am amintit
cât de mult iubesc poeţii moartea...

ei scriu monologul halucinant
al mâinii de ebonită
care pare să ceară ajutor ieşind
din valurile unei mări de hârtie...

stau într-un anticariat neîncălzit
printre vrafuri şi rafturi pline de cărţi
ca-ntr-o magazie de spovedanii şi pomelnice
niciodate duse la preot
în templul acestei culturi care
neputând să învingă moartea
îşi racolează adepţii
înfrumuseţându-le halucinant înfrângerea,

stau citind şi recitind acest vers
" unde ne-am putea ascunde
când bezna iese din noi
devastând în drumul ei totul
până şi propriile noastre
urlete?"

şi mă gândesc cu durere la toţi acei poeţi
la toţi acei oameni care
au murit departe de
îmbrăţişarea mântuitoare a Crucii
cu gurile încremenite
de voluptatea propriului urlet
în orgasmul fatal
al iubirii de sine...

moartea veşnică domneşte în poemele lor
căci au o frumuseţe care
nu mă lasă să-i plâng...

sâmbătă, 15 noiembrie 2014

leagănul gol

când ies din casă
simt tot mai des nevoia
să mă opresc în micile parcuri
sau locuri de joacă
dintre blocuri....

stând acolo pe o bancă şi privind iarba
redevin copilul care aştepta
într-un leagăn din curtea Grădiniţei
să vină cineva
să-l ia acasă....

apoi
întors în apartamentul meu
îmi fac o cafea mă aşez pe canapea
şi privind icoanele
aştept...

să vină cineva
să mă ia acasă....


omul duhovnicesc

omul duhovnicesc este
un băiat care ajunge bărbatul
în stare să apere
copilul din el...

vineri, 14 noiembrie 2014

poate...

poate primul păcat de spovedit al românului ortodox
este
nefericirea de a fi creştin...

acest păcat ascuns sub toată evlavia noastră
a transformat Ortodoxia într-o
mască evlavioasă a nefericirii
şi "purtătorul pungii" Bisericii
într-un Iuda care nu se mai căieşte decât
pentru preţul prea mic luat pe vânzarea lui Hristos
şi care nu mai spânzură decât
restul de principii morale vinovate de acest
eşec financiar....
pentru că Iuda e ucenicul pe care Hristos
nu-l face fericit
şi care
ori mărtusiseşte aceasta ca neputinţă a sufletului său
ori
Îl vinde pe Hristos pentru ceea ce îl face fericit...

Ortodoxia nu vindecă de sărăcie
ci de nefericirea de a fi sărac
prin sălăşluirea lui Dumnezeu
în sărăcia noastră...

Ortodoxia nu vindecă de suferinţă
ci de nefericirea de a suferi
prin sălăşluirea lui Dumnezeu
în suferinţa noastră...

Ortodoxia e Dumnezeu
ca fericire a omului...

de aceea
poate primul păcat pe care ar trebui să-l spovedim
e că nu mai căutăm în Ortodoxie
fericirea...


joi, 13 noiembrie 2014

creştinii de azi

ca şi evreilor de acum două milenii
şi creştinilor de azi le e dragă
venirea lui Iisus
în oraşele şi casele şi la mesele lor
înmulţind pâinea şi vinul
cunoaşterea şi bucuria
mângâindu-le copiilor creştetele
şi părinţilor
inimile...

dar când încep să simtă
că stând şi mâncând şi vorbind cu El
viaţa lor începe să se desprindă de pământ
o spaimă cumplită îi cuprinde
îngheţându-le sufletele...

atunci repede Îl scot afară din viaţa lor
Îl duc în biserică
şi-L răstignesc iar pe crucea altarului
cu multe metanii şi sărutări
verificând
dacă L-au pironit cum trebuie....

miercuri, 12 noiembrie 2014

frunzele

ca palmele unui preot
au luat lumina fiecărei zile
şi frângând-o au
cuminecat copacii...
apoi
în seara anului
s-au aşezat cuminţi
pe pieptul pământului...

vântul le ridică uneori în aer
şi le scutură de ţărână legănându-le
ca o mamă care-şi adoarme pruncul
înainte de a le strânge lângă rădăcini
într-un ultim altar...
pe el vor dărui
şi toată lumina din care
sunt făcute...
...........................
stau la fereastră şi privesc plângând
liturghia toamnei:
încă un an al inimii pustiu fără rod
în care nu mi-am întins
frunzişul sufletului în Lumină...

ci mi-am acoperit cu el teama
de durerile cu care Lumina
ar trece prin mine în ceilalţi....

marți, 11 noiembrie 2014

însemnare pe un colţ de viaţă

s-a rupt ceva în mine...
nu mai sunt legat de această lume...
doar de lumina
care o ţine...

luni, 10 noiembrie 2014

lagăr de suflete

copiii scăpaţi de la Auschwitz
şi-l amintesc pe doctorul Mengele
ca pe un bărbat frumos elegant educat
care îi mângâia pe cap vorbindu-le blând
când benzina sau altă substanţă pe care le-o injecta
începea să-şi facă efectul letal...

"era doar un om de ştiinţă care încerca
să obţină soldatul perfect..."

dar copiii de mâine ai Europei
îşi vor mai aminti de modul civilizat şi umanist
în care Dr.Corectitudine Politică le-a administrat
diversele dejecţii morale?

"e doar un sistem ştiinţific care încearcă
să obţină cetăţeanul perfect..."

Dr. Mengele n-a murit şi Auschwitzul
nu s-a închis:
doctorul îşi continuă experimentele
ca politician
iar Auschwitzul prosperă ca
lagăr de suflete

în care

aşa cum arătau atunci copiii evrei la trup
aşa sunt aduşi să arate acum
copiii creştini
pe dinăuntru....

căci
aşa trebuie să plătească
cele două popoare "vina"
întrupării Fiului
lui Dumnezeu....


joi, 6 noiembrie 2014

un creştin viu

stăpânirea lumească
i-a cumpărat sau speriat ucenicii
apoi L-a legat şi răstignit ca pe ultimul criminal
ca oamenilor să le fie imposibil să creadă
că El este Dumnezeu
că prin Cel ce-Şi târâie Crucea
desfigurat de lovituri şi scuipat
a venit la ei
Împărăţia Cerurilor ...

şi tot aşa face de două milenii
şi cu Biserica Lui...

dar Hristos
pironit în cuiele Crucii
avea puterea să smulgă
sufletul unui tâlhar din iadul păcatelor lui
şi să-l arunce în Rai...
şi de două milenii aceasta
e inima şi viaţa cea adevărată
a Bisericii...

şi inima Bisericii e ascunsă
în inima fiecărui creştin
dar
numai cine-şi zdrobeşte inima lui
pentru ca inima Bisericii să bată în el
este
un creştin viu...


duminică, 2 noiembrie 2014

lăsaţi copiii...

Azi, copiii
sunt opriţi să vină pe lume; iar dacă totuşi au venit cu trupul
sunt repede scoşi cu sufletul din ea
de industria visului....
Căci frumuseţea şi bunătatea lumii vorbesc de Creator,
iar durerile ei, de Hristos...
Biserica e azi singura legătură a omului
cu realitatea: insula
din oceanul nebuniei...
Nu mai poţi atinge iarba decât cu mâna lui Hristos
nu mai poţi zări cerul decât cu ochii Lui
nu mai poţi iubi cu adevărat
decât cu dragostea Lui...
pentru că nu mai simţi nevoia să faci acestea
decât mişcat de Duhul Lui.....

Ca să trăieşti real
în lumea reală
printre oameni făcuţi din carne şi sânge
nu din pixeli,
printre fiinţe care au nevoie de iertare şi iubire nesfârşite
nu de like-uri,
nu se mai poate azi decât
cu Trupul şi Sângele lui Hristos...

El încă ne strigă pe toţi din Potir,
de pe Podul
dintre vrajă şi realitate:
Lăsaţi copiii 
din voi
să vină la Mine!...